
Perioada petrecută la Farul l-a ajutat mult pe Mihai Popescu să devină unul dintre cei mai valoroși fundași din Superliga, capabil să se lupte și cu vedetele din Europa League.
Fostul dinamovist a rămas cu amintiri superbe după perioada în care a fost pregătit de Gică Hagi, mai ales că a și obținut titlul cu Farul, înainte de a veni la FCSB.
Noul campion al României, dezvăluiri despre relația specială cu Gică Hagi: „M-a pregătit pentru ceea ce sunt acum!”
Într-un interviu acordat pentru ProSport, jucătorul ajuns și la naționala României a recunoscut că încă mai ține legătura cu foștii săi colegi, care n-au reușit să prindă play-off-ul în Superliga în sezonul care tocmai s-a încheiat.
Am ținut legătura cu jucătorii (n.n. de la Farul), din staff mai puțin. De Sărbători ne-am mai dat câte un mesaj, ne-am mai urat de bine”, a mărturisit Mihai Popescu, care a ajuns cu FCSB până în optimile Europa League.
În plus, fundașul care speră să joace în tricoul României la Campionatul Mondial, a recunoscut că a fost „o onoare și o plăcere” să fie pregătit de Gică Hagi, cel care l-a adus din Scoția, de la Hamilton.
Ajuns în curtea Farului în vara anului 2022, Mihai Popescu a recunoscut că „Regele” l-a ajutat enorm mai ales din punct de vedere mental.
Am lucrat cu Mister (n.n. Gică Hagi) și am fost acolo pentru mai bine de doi ani. A fost o onoare și o plăcere! Am învățat foarte mult. Mental, el m-a pregătit pentru ceea ce sunt acum. Mi-a spus să muncesc și să dau 100% tot timpul, pentru că doar așa vom reuși”, a dezvăluit apărătorul roș-albaștrilor, care a lăsat o impresie foarte bună și în perioada petrecută în Scoția.
Mihai Popescu, fanul lui Virgil van Dijk: „Îmi place foarte mult Liverpool!”
În perioada în care se afla la Farul, fundașul roș-albaștrilor a recunoscut că îl urmărește des pe Virgil van Dijk, apărător care tocmai a cucerit titlul cu cei de la Liverpool.
„Urmăresc mai multe meciuri, în general mișcările fundașilor, ceea ce ar putea să mă ajute în viitor. În momentul de față, îl urmăresc mai mult pe Virgil van Dijk, de la Liverpool. Îmi plac foarte mult Liverpool și Jurgen Klopp. Din strănătate mă uit însă și la Manchester City, după cum îmi place foarte mult și Barcelona“, spunea Mihai Popescu, pentru Farul TV.

Am plecat singur la fotbal, dar la început a fost o joacă în curtea școlii, nu mă gândeam să fac sport de performanță. Apoi un profesor de la școala unde învățam l-a întrebat pe tata dacă este dispus să mă lase să vin. Tata a jucat și el fotbal, dar nu la un nivel foarte înalt, probabil și-a dorit ca eu să ajung” – Mihai Popescu
Leave a Reply